EU SUNT CEEA CE SUNT

Ce am greșit în structurarea programelor de nutriție?

O întrebare pe care mi-am pus-o destul de des în ultima vreme, mai ales în lumina Universului informațional pe care îl tot descopăr în ultima vreme. Încep să-mi conturez noua paradigmă și, din perspectiva acesteia, abordarea mea de până acum pare doar vârful icebergului. Adică incompletă, nu nepotrivită.

În primul rând, deși de multe ori am afirmat cu tărie "Este mai mult decât nutriție", am mers pe același drum bătătorit și sigur pe care l-am învățat din cărțile de nutriție, de la profesorii din domeniu acesta, pe care i-am avut de-a lungul timpului. Și am învățat tot ceea ce trebuie să știu despre asta, lucru pentru care le sunt profund recunoscătoare.
Doar că, de-a lungul timpului, experiența și circumstanțele în care am început să mă manifest mi-au arătat că această abordare tratează doar efectul, nu și cauza. Este ca și cum ai da o aspirină la o persoană care are un accident vascular cerebral. Unul dintre efectele acestuia poate fi o durere puternică de cap și o aspirină îți poate alina temporar durerea, ba chiar mulți medici susțin că uzul ei regulat previne un astfel de eveniment la nivelul creierului. Cu siguranță nu este însă soluția în timpul manifestării acestuia, chiar dacă aspirina poate ascunde temporar durerea.

Cred însă că acceptam această realitate doar la nivel mental, de ego. Adică, "Eu știu mai bine și voi demonstra că fac mai bine decât voi această meserie". Pe lângă aceasta, aveam deja în spate o experiență ca persoană de suport pentru femeile care urmau astfel de programe și asta mă făcea să fiu și mai sigură pe metoda mea. Făceam nutriție și...un pic mai mult. Din păcate, probabil din teama de eșec sau de ridicol, am urmat tot modelele "de succes", mințindu-mă că dacă nu postez poze before and after cu clientele mele, atunci fac altceva. Da, am făcut altceva, dar nu suficient. Hai, să vedem împreună de ce!

1. Am urmat modelul celor care făceau asta de mulți ani și o făceau bine. Această noțiune de bine mi-am tradus-o prin clienți satisfăcuți, care postau pe rețelele de socializare aprecierea lor față de omul care i-a ajutat să piardă X kilograme într-un anumit interval de timp. Orice om care a trecut printr-un  proces de slăbire are acest boost de încântare firesc, ca răsplată a muncii sale sau, cum spun mulți, a efortului său, a ambiției sale. Ce-i rău în asta? Ambiția este o emoție de joasă vibrație.  David Hawkins o situează sub 200, iar pe acolo mai găsim mândria, furia etc. Ambiția de a slăbi are ca precursor teama de ne îngrășa exagerat și de a ne îmbolnăvi, teama de a nu mai fi plăcuți sau de a nu râde ceilalți de tine, rușinea de nu te putea opri din mâncat chiar dacă îți faci rău, de a nu mai încăpea în propriile haine etc. Când depășim frica, ajungem la dorință. Dorința de a demonstra ce puteam, de a arăta că putem face ceea ce ne propunem, de a reuși să ajungem la kilogramele dorite. Dar această dorință este de asemenea distructivă, pentru că este la nivelul patimilor și al dependenței. Dorința însă ne poate aduce și pe drumul înelegerii, deci ne ajută să trecem la un nivel mai elevat al conștiinței. Alegerea ne aparține în totalitate.
Am vorbit de asemenea despre efort. O să spuneți că lucrurile bune în viață nu îți vin de-a gata, că trebuie să depui un efort pentru ele, să muncești din greu. Oare de câte ori am auzit cu toții asta în viața noastră? Și de ce nu am putea face asta ca pe ceva natural, firesc, odată ce am asimilat informațile de care aveam nevoie: ce ni se potrivește, cum să mâncăm, când, cum să gătim cât mai adecvat alimentele, ce alegeri să facem? 

Majoritatea clienților cu care am lucra aveau aceeași poveste: am avut o viață haotică, nu mi-a mai păsat de mine, am început să mănânc necontrolat, nici nu prea știu exact ce să aleg și cum să combin, cât să mănânc, am nevoie de un regim pentru o perioadă... Alții își vând lor înșiși o poveste și mai frumoasă: m-am săturat de cum arăt și vreau să trec la un stil de viață sănătos, m-am săturat de regimuri... Apoi, când acul cântarului nu merge în direcția așteptată suficient de repede, vin și îți spun că nu știu ce se întmplă, că nu sunt mulțumiți de progresul făcut, că alții au putu mai mult sau că altădată ei au putut mai mult. Nu mai dscutăm despre cei care nu fac nimic în acest sens, dar care sunt nemulțumiți de rezultate sau de lipsa acestora. Povestea este aceeași, dar cauzele sunt diferite și motivația este diferită. Mai mult, definiția pe care fiecare dintre noi o dă stilului de viață sănătos, regimului, dietei, corpului suplu și armonios, toate sunt subiective, asta însemnând că așteptările fiecăruia sunt subiective.

2. M-am concentrat pe exterior: cum să îi ajut cu rețete cât mai simple, de la liste de alimente cu prețuri și magazinele/site-urile de unde le pot procura la cel mai bun preț, pănă la liste indcative de cantități, imagini cu porția ideală, rețete din maximum 5 ingrediente, ustensile și vase minune care să le simplifice viața în bucătărie. Problema nu este însă în exterior. Mai mult, sunt convinsă că oricine dorește să îți simplifice viața din punct de vedere al tehnologiei are acces la Internet. Oricine poate căuta rețete specifice pe Internet sau în cărțile de bucate, pe grupurile specializate. Oricine este interesat să își țină boala sub control poate găsi inspirația cu ușurință pentru a-și adapta o rețetă la propriile nevoi. Furnizasem deja toate aceste date tuturor și fiecăruia în parte. Nu era nevoie de mai mult, nu în acest sens.  Și atunci, de ce nu toți aveau rezultatele scontate?

3. Am încercat să fac eu munca clientului, adică i-am încălcat liberul arbitru (dreptul de a alege să nu facă realemente nimic pentru el Acum, chiar dacă m-a contactat să îl ajut). Ori de câte ori vedeam că cineva dă greș, că nu respectă indicațiile și continuă să facă alegeri nesănătoase, încercam să fac tot posibilul ca acel om să înțeleagă ce a greșit și să corecteze asta pe viitor. Când greșea și a doua și a zecea oară, începeam să îmi fac mustrări de conștiință: poate nu am ales eu cele mai bune explicații, poate nu i se potrivește această abordare, ce metodă pot găsi să îi fac viața și mai simplă, până la a găti efectiv pentru alții. Practic încercam să îl oblig pe acel om să facă pentru el ceva ce, la nivel interior, nu dorea să facă sau nu era pregătit realmente să facă.

4. M-am pus la dispoziția clienților 24/7. La finalul anului trecut eram deja epuizată și frustrată că deși, acești oameni mă au la dispoziția lor permanent, ei continuă să caute scuze, să nu respecte indicațiile nutriționale, să paseze responsabilitatea propriei vieți asupra celorlalți membrii ai familiei. Iar eu eram mereu acolo, disponibilă până la epuizare, fără a servi însă cu adevărat scopurilor omului respectiv, din moment ce acesta nu era dispus să schimbe nimic din viața lui, doar să găsească scuze și să își spună că, cel puțin, a încercat.

5. Am intrat în competiție cu ceilalți care făceau exact același lucru, doar că aveau deja notorietate în domeniu. Mi se părea că este nevoie să țin mereu pasul cu postările și realizările în nutriție ale celor pe care publicul larg îi cunoștea deja, ca să demonstrez că îmi merit și eu locul pe această scenă a vieții.  Devenise obositor acest efort continuu să postez, să explic, să fac concursuri, să fiu cât mai activă. Pentru că, de multe ori, chiar nu aveam nimic de spus, dar credeam că așa se face și ca oamenii au permanentă nevoie de susținerea mea, deci, puteam sau nu, asta era o prioritate. Mi-am pus singură această povară pe umeri, ca pe o pelerină și cred că de multe ori m-am crezut și m-am comportat ca Wonder Woman. Doar că nu avea nimeni nevoie de un Salvator, nimeni nu apelase 112. Eu răspuns solicitărilor tuturor, dar așa cum făceau și alții "cu experiență", nu cum îmi dicta conștiincioasă intuiția.

6. M-am concentrat pe ce fel de hrană intră în corpul clienților mei, uitând că, de fapt,  hrana pentru suflet era cheia reală a succesului. Am acordat o atenție deosebită modului în care se alimentează oamenii cu care lucrez, astfel încât meniul lor să fie echilibrat și să primească toți nutrienții de care au nevoie. M-am asigurat că identifică cu ușurință capcanele diverselor regimuri și înțeleg cum este benefic pentru ei să își alimenteze corpul. I-am direcționat, fără să vreau, în afara lor. Am fost ghidul perfect într-o lume a iluziilor. Pentru că sursa problemei este în noi, precum și soluția se află tot în noi, așteptând să o acceptăm.

7. Am uitat de "Sponsorul principal" al activității mele: corpul meu, prietenul meu cel mai bun și partenerul meu de viață. Îndreptându-mi atenția mereu către ceilalți, am uitat că și corpul meu are nevoie de odihnă și pauză. Nu mi-am dat seama că îl bombardez neîncetat cu hormoni de stres și că e în stare continuă de asediu din cauza nesăbuinței mele, din cauza nevoii mele de perfecțiune. Și când a început să manifeste în afară ce îi dădeam pe dinăuntru, am fost dezamăgită de el și l-am mazilit. L-am gonit de la inima mea. 

Vedeți, dragi prieteni, aceste lucruri mi le imput în totalitate mie. Mai bine spus, le conștientizez și le las în trecut, pentru că știu cu mâna pe inimă că am făcut tot ceea ce am știut eu mai bine la momentul acela, cu riscul sănătății și liniștii mele. Acum pur și simplu mi se deschid alte orizonturi. Vă dezleg de obligația de a nu mă judeca, critica sau blama după ce citiți acest articol. Aveți dreptul divin de a-l percepe exact așa cum simțiți. Eu sunt împăcată cu asta și, mai mult, vreau să vă mulțumesc.

Voi v-ați făcut bine treaba pentru care ați venit în viața mea, doar că am realizat asta puțin mai târziu. Voi, prin prezenta noastră, mi-ați spus constant: caută metoda potrivită în tine, fă lucrurile așa cum le simți, nu cum le fac alții, ai încerdere în tine, ai grijă mai întâi de tine, ca să poți avea de ceilalți și tot așa. Ați acceptat cu bunătate și compasiune să fiți oglinzile mele, dar eu v-am acoperit cu văluri din ce în ce mai groase, țesute de mâinile dibace ale orgoliului. În plus, trăiam încă pe tărâmul vechii paradigme cauză-efect. Îmi era greu să las în urmă Lumea Newtoniană, deși știam că nu este lumea mea, dar era lumea pe care o cunoșteam și unde mă simțeam "ca peștele în apă", asta până când am realizat că apa sunt Eu. Nu mai pot, nu mai accept și nu mă mai identific cu stanca nimănui. Nu sunt o stâncă. Sunt apa, curg, mă transform, evoluez de la o stare la alta.

De ce nu funcționează toate aceste programe pe termen lung, de ce există mereu povești de succes cu privire la pierderea de kilograme și există un recul al corpului, de ce mai există marii obezi? Am avut de nenumărate ori această conversație cu colegii mei nutriționiști. Răspunsurile legate de voință și ambiție cred că le-ați auzit și voi de prea multe ori, ca să fie nevoie să vi le reamintesc. Nu am agreat niciodată aceste răspunsuri și asta nu pentru că nu sunt "politically correct", ci pentru că nu merg realmente la sursă, privesc lucrurile într-o manieră superficială, indusă de numeroasele programe mentale preluate sau împrumutate cu privire la cauzele kilogramelor în exces. 

În realitate, lucrurile sunt mult mai complexe. Știm deja că fiecare dintre noi este unic, atât prin perspectiva experienței de viață, cât și prin a ceea ce manifestă ca și realitate exterioară. Astfel încât, motivele care stau a baza acumulării de kilograme sunt la fel de variate:

- dorința inconștientă de a ne proteja de mediul exterior, de cei din jur, nevoia de protecție. Astfel kilogramele devin, la nivel subtil, o barieră între noi și lumea noastră exterioară pe care, în urma experiențelor trecute, o percepem ca ostilă

- insecuritatea inconștientă, disconfortul interior față de diverși factori externi, cum ar fi intersul sexual manifestat de o persoană de sex opus (temeri de genul "Dacă slăbesc, o să devin atractivă pentru sexul opus", "Dacă captez atenția bărbaților prin modul în care arăt, mă pot expune pericolului unui viol", "Dacă atrag atenția bărbaților, pot avea probeme acasă cu soțul meu, care este foarte gelos.")

- teama de a nu pierde o anumită poziție, un anumit statut social ("Dacă slăbesc, subalternii mei nu o să mă mai vadă ca pe un lider puternic și astfel îmi voi pierde autoritatea în fața lor")

- teama de destrămare a unei relații, sentimentul de abandon și insecuritatea emoțională în cuplu

- pierderea unei persoane apropiate, care lasă un gol imens și pe care simțim nevoia permanentă să îl umplem ("Am pierdut un om drag din vina mea și mă pedepsesc cu ajutorul mâncării" pentru că "Nu merit să îmi fie bine, în timp ce omul drag nu mai este lângă mine")

- stresul generat de diverse situații ("Sunt prea agitată acum ca să mă mai preocupe și ceea ce mănânc" sau "Am nevoie ca să mă organizez mai întâi, apoi văd cum fac și cu mâncarea")

-asocieri limitative inconștiente la nivel mental sau emoțional cu privire la greutatea normală, feminitate, frivolitate, imoralitate, caracter ("Dacă arăt bine, toți mă vor crede o femeie ușoară/frivolă")

- sisteme de convingeri și programe mentale limitative legate de greutate și aspectul fizic ("Femeile, după o vîrstă, se îngrasă", "După naștere, femeile se îngrașă", "Semeni cu bunica din partea lui taică-tău, aia era grasă. Trebuie să ai grijă.")

Așadar nu doar mâncatul emoțional este temelia kilogramelor în plus, ci și o serie de tipare mentale limitative care s-au format în timp sau au fost preluate din societatea în care trăim, apoi ne-au fost confirmate de oamenii din jurul nostru, imaginile promovate în social media, reclamele cu care suntem bombardați în aproape orice moment al zilei, citatele și postările publicate zilnic pe Instagram, Facebook, Twitter etc. Toate acestea nu fac decât să întărească aceste convingeri și să le valideze, direcționându-ne pe o pistă total greșită. Sunt oameni care au reușit, foarte adevărat. Dar acest succes a fost de durată? La cei care succesul este de durata, cărui aspect se datorează această reușită? Doar simplului fapt că au urmat un regim alimentar?

Așa că începând de azi, când îmi deschideți ușa cabinetului, pregătiți-vă pentru o serie de întrebări care, aparent, nu au nicio legătură cu greutatea dumneavoastră. Pregătiți-vă pentru exerciții de auto-introspecție, care vă vor face cunoștință cu adevăratul vostru Eu. Cu reflectorul atenției îndreptat spre interiorul vostru, veți găsi motivația din spatele acestor kilograme. Acest lucru, cumulat cu informațiile nutriționale adecvate, vă va aduce ce căutați, vă va scoate din sistemul cauză-efect și veți putea să deveniți voi înșivă cauza propriilor efecte. Cu alte cuvinte, veți deveni co-creatorii propriei voastre vieți, a propriei voastre greutăți, ai propriului destin.

Poftiți, vă rog...Intrați...