UnDisputedly ME

  Prin viața de femeie, de mână cu Frida  Am fost cu fiica mea cea mica la Cărturești, în centrul Timișoarei, ca să își cumpere o carte Manga. Suntem prieteni buni cu cărțile, noi cei din familie, și Cărturești este un loc drag, unde ne "rătăcim" de fiecare dată cu plăcere, printre rafturile cu cărți și cu tot soiul de obiecte fascinante, un fel de Țară a Minunilor.  Vorbeam la telefon, așa că am rămas afară, în fața magazinului, ca să nu deranjez pe iubitorii de cărți. Așa că vorbind, m-am plimbat de-a lungul magazinului și, în momentul în care am încheiat conversația, am observat ce frumusețe se afla în fața mea. Întreaga vitrină era un omagiu adus Fridei Khalo. O beție de culori, tablouri cu Frida, o odă adusă femeii în general. Pentru mine, Frida, a depășit de mult granițele "artistului turmentat"de boală și neputințe fizice, de iubiri pierdute și regăsite, de speranța de a fi mamă sfâșiată, de neîmpliniri și neiubiri. Și, mai presus de toate, mi-a plăcut mottou

Oda lui Modemoiselle Pogany din noi Tablou din colectia personala De câte ori aud numele lui Brîncuşi îmi aduc aminte de o lecție de la ora de franceză din liceu, de unde mi-a rămas citatul " Rien ne pousse à l'ombre de grands arbres " Nimic nu creşte la umbra marilor copaci).    Este declarația manifest a lui Constantin Brîncuşi, din momentul în care a refuzat să lucreze în atelierul profesorului și mentorului său, sculptorul Auguste Rodin. Aceste cuvinte sunt departe de a fi dovada unui orgoliu nemăsurat sau al infatuării, ci sunt reacția conştientizării faptului că a se detaşa de maestrul său însemna să-şi dea şansa de a evolua ca artist şi ca om, fără să fie influențat de acesta ca stil şi gândire.    Pentru mine, aceste cuvinte, pe care profesorul nostru de franceză s-a asigurat că le reținem, au fost mereu un motto, un legământ tacit cu inima mea. Să merg pe drumul meu, să îmi dau şansa să fiu eu, chiar dacă uneori, poate, nu am avut curajul să fac asta. Dar de c