OMUL DIN SPATELE MASTILOR

OMUL DIN SPATELE MASTILOR

In aceste ultime luni, m-am aratat in fata voastra asa cum sunt, cu diferitele mele fatete, cu povestea mea de viata, cu esecurile si succesele mele. Unii m-ati aplaudat, altii ati facut eforturi sa ma puneti la colt, iar parte din voi au vrut sa ma cunoasca. 

Cu totii vorbim despre cautarea de sine, dar, de multe ori, aceasta se intampla la nivel teoretic. Citim o carte, ascultam o emisiunem, rezonam cu teoriile prezentate de oameni mai mult sau mai putin faimosi, dar, parca, integrarea acestora in viata de zi cu zi pare imposibila. Alteori ajungem sa constientizam anumite aspecte legate de noi, dar nu stim ce sa facem cu aceasta informatie, pentru ca, una este sa stii ceva, alta este sa traiesti ceea ce stii. Intrebarea este, de fapt, cum punem in practica ceea ce am aflat? Cum generam schimbarea despre care se vorbeste, parca, tot mai mult in ultima vreme? 

Mai mult, anul acesta s-a tot discutat despre anul schimbarilor, al incheierii legaturilor karmice cu trecutul. In luna octombrie se tot discuta despre extraordinarul portal energetic deschis in 10 octombrie si care va dura pana in 28 octombrie, dar ce inseamna asta mai concret si ce treaba are cu noi?

Am sa va pun o intrebare. Nu vi se pare ca in ultima vreme apar la suprafata povesti din trecut, pe care le credeati incheiate? Nu vi se pare ca va confruntati din nou cu cele mai mari temeri ale voastre? Nu vi se pare ca parca suntem storsi de energie?  

O sa va spun cum vad eu lucrurile. Teoria mea poate sa nu corespunda cu convingerile voastre sau poate veti simti ca primiti un raspuns pe care il asteptati de ceva vreme. Perspectiva mea este evident subiectiva, dar se bazeaza pe analiza atenta a experientelor mele personale din ultima vreme.

Simt ca si cum viata imi spune ca, pentru a trece la nivelul urmator, trebuie sa fiu testata la toate lectiile pe care viata mi "le-a predat" de-a lungul timpului: profesie, familie, relatie de cuplu, relatii cu colegii, relatii cu familia, iubire de sine. Presiunea mare vine din faptul ca, uneori, am senzatia ca trebuie sa sutin mai multe examene in aceeasi zi. Nu, nu este usor. A evolua nu este o plimbare prin parc. Este un exercitiu continuu, de o viata. Si acum, se pare ca, sunt... in sesiune.  O sa ma folosesc de cateva imagini personale ca sa va spun cate o poveste legata de aceste extemporale despre viata.

Lectia 1: relatia de cuplu

Aceasta poza a fost facuta in 2009, la inceputul anului, cand ma pregateam sa plec in Spania, la Madrid, mai exact la ONCE, ca sa invat de la cei mai buni cum sa lucrez cu copiii cu deficiente de vedere. Avansasem profesional, lucram pe monitorizare si scriere de proiecte, intr-o primarie,  si voiam sa fac lucrurile cat mai bine. Am fost acolo, am stat o luna, am invatat in cel mai placut mediu posibil si am revenit acasa cu forte prospete. Aceasta experienta a fost incununata de proiectul MATRA-KAP, Modelarea emotiilor prin arta, finantat de Ambasada Olandei, unde am lucrat cu 40 de copii minunati si cu cei mai dedicati specialisti in art terapie. Aici mi-am facut prietene pe viata: Manuela Borlea, medicul pediatru cu suflet de artist, Alina Cioara, artist plastic, unul dintre cele mai sensibile suflete pe care le-am cunoscut, Lorena Garoiu, portretistul non-conformist, plin de seva si bucurie, ca sa numesc doar cativa oameni care "mi-au modelat" sufletul. Odata cu finalul acestui proiect, a venit insa si finalul casniciei mele, asa ca victoria a avut un gust usor amarui. Recent insa. am fost pusa in situatia de a retrai, la o alta scala, parte din aceste experiente si am remarcat, dandu-mi voie sa traiesc aceste experiente, ca perceptia mea asupra relatiilor s-a schimbat. 

Tema-simbol a acestui proiect a fost fluturele, iar tatuajul cu fluture de pe mana mea dreapta sta marturie a acestor experiente  si a modului in care acestea m-au modelat. Pentru ca nu m-au schimbat in rau, ci au creat, in schimb, cadru perfect pentru ca eu sa ma regasesc sub o alta forma, sa descopar o alta fateta a mea. Experienta de cuplu retraita recent m-a pus in fata adevarului irefutabil ca, oricat am iubi pe cineva, nu putem alege pentru acea persoana, nu o putem forta, constient sau inconstient, sa ramana in viata noastra, impotriva vointei ei. Si in momentul in care nu doar am acceptat acest adevar, dar l-am trait, l-am integrat in simtirea mea, in emotiile mele, a avut loc vindecaea mea si a relatiei. Raspunsul primit a fost unul de bucurie traita pe deplin, pentru ca partenerul meu a inteles ca a cazut bariera conditionarii, ca este liber cu adevarat in aceasta relatie. Iar iubirea neconditionata se naste in libertate deplina. Asta nu genereaza garantii pe termen lung, dar aduce bucurie reala, traire deplina si simtire. Si oare nu asta ne dorim cu adevarat?

Lectia 2: relatiile profesionale si cariera

A doua poza a fost facuta pe malul Begai, cand facusem deja saltul spre o cariera pe cont propriu, in proiecte. Eram doar eu si fetitele mele si o dorinta nebuna de a demonstra tot ceea ce pot. Acesta era capitolul POT si NU MA TEM SA VA ARATA ASTA! Privind inapoi in timp, imi dau seama ca nu a fost cel mai bun sfetnic. Teoretic, nu mai aveam nimic de pierdut si eram in stare sa risc totul, sa dau tot ceea ce am mai bun in mine pentru a reusi; practic, nu puteam face fata valului de pierderi si aveam nevoie sa ma cufund in munca sa pot uita realitatea vietii mele cotidiene. Munca era singurul domeniu unde simteam ca am control absolut. Restul, era o nava in deriva si, cu siguranta, nu eram eu capitanul. Nava mea avea mai multi capitani temuti: TEAMA, FRICA, SINGURATATEA, LIPSA DE IUBIRE, LIPSA DE SIGURANTA, NEINCREDEREA IN MINE SI IN CEILALTI.

Singura barca in ale carei painze suflam eu purta numele JOB. Atunci am avut experiente grozave: am cunoscut oameni foarte diferiti ca structura si ca personalitate, dar, am inteles, ani mai tarziu, ca acestia mi-au fost cei mai buni maestrii in drumul meu spre ...mine. De la cei care au incercat sa ma cumpere, pana la cei care mi-au acordat incredrederea lor totala, cand abia ma cunoscusera, toti mi-au predat, fara sa vrea, lectii pretioase. 

Extemporalul de anul acesta urma sa testeze, in trei situatii repetate, ce inseamna - acum- jobul pentru mine. Care este semnificatia lui? Si cele trei subiecte au fost grele, va asigur: unu - munca in televiziune, dar sacrificand, de fapt, cine sunt acum si ce vreau sa exprim, in numele "faimei si a banilor"; doi - un proiect european, unde sa lucrez ca expert si sa "dau peste nas" celor care nu au stiut sa ma aprecieze acum mai bine de zece ani si trei - o colaborare care ar fi putut sa ma aduca mai repede "in luminile rampei", dar m-ar fi costat suflet si energie pe care, am descoperit, ca nu mai sunt dispusa sa le risipesc. Deci, lectii invatate. A fost usor? Nuuuuuuu... tiparele sunt inca acolo, functioneaza in continuare, noi atragem aceste situatii, asa cum am facut atatia ani de-a randul. Sunt ca o piele de sarpe, de care parca iti e tot mai greu sa te scapi, pentru ca naparlesti, dar nu pica de pe tine. Si a fost greu sa zmulg aceasta piele, pentru ca pare scumpa si atractiva si calda si confortabila si...e a ta. Dar e timpul sa o lasi in trecut si sa traiesti cine esti acum...gol..Gol de tabuuri, gol de frici care nu iti apartin, de ambitii care te-au condus orbeste ani de-a randul, dar nu au fost niciodata ale tale, gol de orgoliu, uneori si ..gol de haine, de ce nu?!😃😃😃

Lectia 3: iubirea de sine

He, heeei, cate dintre voi ati ramas repetente la aceasta lectie? Cate dintre noi nu ne-am simtit vinovate cand, sotii sau mame fiind, am indraznit sa ne punem pe primul loc (asta daca am avut vreodata curajul sa facem acest lucru). 

Nu stiu povestea voastra, dar eu am fost programata sa functionez in spiritul sacrificiului de sine: o mama isi pune tot timpul copiii pe primul loc, se sacrifica pentru ei, o sotie isi pune intotdeauna sotul pe primul loc, o prietena isi pune intotdeauna prietenii pe primul loc, o fiica isi pune intotdeauna parintii pe primul loc s.a.m.d. Si am tot pus oameni pe primul loc in viata mea, pana ce eu nu am mai avut loc pe aceasta lista a prioritatilor. Am inceput sa traiesc parca viata altcuiva, eu doar trebuia sa urmaresc scenariul: trebuie sa faci aia, trebuie sa faci cealalta si tot asa, pana m-am pierdut pe mine.

Am uitat ca imi placea sa cant, sa desenez, sa scriu etc. Si cand eu m-am pierdut pe mine si am incercat sa ma regasesc in asteptarile unuia si altuia, cum mai putea sa ma iubeasca cel de langa mine? Daca eu nu mai stiam cine si cum sunt, cum putea sa stie el, din afara mea? Si povara regasirii de sine, am pus-o cumva pe umerii lui. El primise sarcina sa ma faca fericita aratandu-mi cine sunt eu si cum sunt eu, in cea mai buna versiune a mea. Si am ramas singura, in aceste cautari, cu rolul de mama si cel de profesionist bine lipite de mine. Sunt cele doua "costume" pe care reusisem sa le identific cu mine. Si nu ma implinea nicinul din ele, pentru ca erau doar o parte infima din mine, nu intregul meu. Si in acea mare gaura neagra in care m-am pierdut, in acel labirint, am realizat ca firul Ariadnei sunt eu. Ca singura solutie sa ma salvez este sa ma regasesc pe mine. Cine sunt eu, ce imi doresc de la viata mea, care sunt asteptarile mele reale?


VA CONTINUA...